Întreținerea unei mașini electrice

Întreținerea unei mașini electrice este mai simplă decât a unei mașini convenționale. Motoarele electrice au mult mai puține piese în mișcare, iar întreținerea costă cu cca 40% mai puțin decât a unui motor cu combustie.

Servisarea inițială (după 1 an  / 12.500 km*) a fost special creată pentru mașina ta electrică pentru ca tu să stai fără griji. Prima întreținere acoperă operațiunile de bază ca verificarea luminilor, frânelor și a ștergătoarelor.

Întreținerea periodică ( la fiecare 2 ani / 25.000 km*) include verificarea și operațiile de întreținere stabilite de producător in Planul de service.

Întreținerea suplimentară trebuie să fie efectuată conform instrucțiunilor producătorului:
• Înlocuirea lichidului de frână: la fiecare 2 ani
• Înlocuirea filtrului de polen: la fiecare 2 ani / fiecare 25.000 km*
• Verificarea PH-ului lichidului de răcire: la 4 ani / la 125 000 km*, apoi la fiecare 2 ani / fiecare 25.000 km*

*care survine primul